AMCOR (Asociația Consultanților în Management din România) a elaborat un nou studiu anual dedicat pieței de consultanță în management din România disponibil aici.
Realizat pe baza datelor culese în prima jumătate a anului 2024 de la 170 de firme participante. Studiul reflectă modul în care anul 2023 s-a derulat pentru firmele de consultanță și oferă informații importante și cu privire la evoluțiile din 2024.
Așa cum am menționat și în studiile anterioare, realizarea unui studiu al pieței de consultanță în management din România este o sarcină dificilă din cauza faptului că pe piață există un decalaj important între numărul firmelor care au cod CAEN 7022 și numărul firmelor care realizează efectiv proiecte de consultanță în management.
Estimăm că în România, la finalul anului 2023, erau active cca. 2500 de firme, cu un număr total de cca. 19.500 de angajați și o cifră de afaceri totală de cca. 3,5 miliarde de lei.
Studiul de față include răspunsuri atât de la firme mari de consultanță în management, cât și de la firme mici și considerăm că este reprezentativ, prin rezultatele sale, pentru ansamblul pieței de consultanță.
Le mulțumim tuturor participanților la acest studiu, atât celor care au furnizat date cât și celor care le-au analizat și interpretat.
Echipa AMCOR